Eveniment duhovnicesc la Mănăstirea Hadâmbu

Arhiepiscopia Iașilor August 13, 2018   Autor: Constantin Ciofu

Sfintele moaşte au fost aduse de la Mănăstirea Horăşti din Republica Moldova de către arhimandritul Nectarie Herman, stareţul acestei aşezări monahale. Odoarele de mare preţ au fost întâmpinate în faţa Mănăstirii Hadâmbu de către un sobor de preoţi şi de către un număr mare de pelerini. Racla a fost înmânată arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu, şi a fost purtată spre incinta monahală. În timpul procesiunii s-au rostit ectenii pentru pacea lumii, pentru sănătate şi bunăstare şi pentru tot folosul. Racla a fost aşezată apoi pe Sfânta Masă din Sfântul Altar al Paraclisului „Izvorul Tămăduirii”. Arhimandritul Nicodim Gheorghiţă a mulţumit arhimandritului Nectarie pentru darul oferit. De asemenea, a citit lista cu fragmentele din sfintele moaşte care se află spre închinare spre folosul pelerinilor, printre acestea numărându-se şi cele ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ. La rândul său, arhimandritul Nectarie a remarcat că sfintele moaşte au ajuns în mănăstirea pe care o păstoreşte din Bulgaria, acestea fiind oferite în semn de mulţumire aşezării monahale de la Hadâmbu. Racla a fost aşezată apoi în Biserica „Naşterea Maicii Domnului”, iar credincioşii au fost miruiţi şi au primit litia binecuvântată la slujba Vecerniei.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri